E***** N****** A*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 2 C. proc. pen., admite excepţia inadmisibilităţii cererii. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de liberare condiţionată formulată de E***** N****** A*****, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, la data formulării cererii. În baza art. 275, al. 2 C. pr. pen. obligă petentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. suma de 313 lei reprezentând onorariul pentru avocat Mihai Talida, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 2127 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 23.09.2021, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare, con fart. 587 alin.3 C.pr.pen. Pronunţată, astăzi, data de 29.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Hotarare 1320/2021 din 29.09.2021Stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data de 29.09.2021, iar soluţia se va pronunţa prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin .2 C.pr.pen. modificat prin Lg 130/2021. Pronunţată, astăzi, data de 28.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin.2 teza finalăC.pr.pen. rap la art. 405 alin 1 din C.pr.pen modificat prin Lg 130/2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2021