P****** L*****
Apelant ReclamantS********* Î********* P************* A******* M******* P***** P****** L*****
Apelant ReclamantS***** G********* T**** A****** P******
Intimat PârâtSuspendă judecata cauzei potrivit art. 242 din Codul de procedură civilă, până la îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina apelantei-reclamante P****** L*****, prin încheierea din 18 ianuarie 2022. Cu recurs. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefă.
Incheiere suspendare din 17.05.2022Constată că, în cauză, reclamanta P****** L***** nu şi-a manifestat opţiunea de a renunţa la cererea de chemare în judecată sau la apel. Emite adresă reprezentantului Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia, precum şi angajatorului reclamantei, să comunice adresa de domiciliu a părţii. Citează partea, la adresa indicată, cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să-şi însuşească cererea de renunţare la judecata apelului declarat, pentru sine, de către Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Argeşean Muntenia. Amână judecarea cauzei la 17 mai 2022, pentru când se citează reclamanta-membră de sindicat P****** L***** şi intimata-pârâtă, apelantul-reclamant având termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 Ianuarie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 18.01.2022