P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantP*** I** M*****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU împotriva sentinţei penale nr. 265/2021 din 18.02.2021, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 8052/180/2020. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare: În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul POPA ION – MARIAN, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 2 (două) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită, de art.336 alin. 1 NCP. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal în vigoare, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoare (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii . În temeiul art. 65 Cod penal în vigoare, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal în vigoare de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale (pedeapsa accesorie). În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Racova pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alineat 2 Cod procedură penală şi art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., respectiv asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apelul formulat de Parchet, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, azi 11.05.2021.
Hotarare 443/2021 din 11.05.2021