K***** I***** I********** R* S*
ReclamantP********* F******
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. K***** I***** I********** R* S* în contradictoriu cu pârâta P********* F******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 294,12 lei, cu titlu de contravaloare servicii, penalităţi de întârziere aferente, în sumă de 104,83 lei, calculate până la data cesionării contractului, precum şi dobândă legală penalizatoare în continuare, de la data cesionării contractului pană la data plăţii integrale a debitului. Respinge cererea în privinţa sumei de 502,83 lei cu titlu de despăgubire pentru încetarea prematură a contractului şi a penalităţilor de întârziere după data cesionării, pană la data plăţii integrale a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Iaşi ( se depune la Judecătoria Iaşi). Pronunţată azi, 20.04.2021, urmând a fi pusă soluţia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei .
Hotarare 4463/2021 din 20.04.2021Amana pronuntarea la data de 20.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2021