P**** M*******
ReclamantA***** G******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta P**** M******* în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Judeţeană de Vânători şi Pescari Sportivi Giurgiu, astfel cum a fost restrânsă. Obligă pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale restante aferente intervalului 01.01.2020 - 16.02.2021 şi indemniza?ia aferentă concediului de odihna neefectuat în anii 2019, 2020 precum şi pentru zilele de concediu la care avea dreptul, proporţional cu perioada lucrată în anul 2021, datorate defunctului Pavel Gabi, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în suma de 2.000 lei reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată azi, 09.12.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 722/2021 din 09.12.2021în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021