Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Panait Gheorghe în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa să emită în favoarea reclamantului o decizie de revizuire a pensiei pentru limita de vârstă începând cu data de 19.08.2019 cu fructificarea veniturilor brute atestate prin adeverinţa nr.454/16.07.2019 emisă de S.C PHOENIX SA şi începând cu data de 01.08.2020 cu valorificarea salariilor brute atestate prin adeverinţa nr.56/06.07.2020 emisă de PRESTAREA SCM Constanţa. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 19.08.2019, respectiv 01.08.2020 şi până la data emiterii noii decizii. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentinţe. Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 18.05.2022.
Hotarare 1728/2022 din 18.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022