S****** ( S******* ) E***** M******
ContestatorE** K** R****** S**
IntimatAdmite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, invocată de intimata E** K** R****** S**. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea Stanciu (fostă Şendroiu) Emilia Mihaela în contradictoriu cu intimata E** K** R****** S**, ca tardiv formulată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 04.03.2022.
Hotarare 1444/2022 din 04.03.2022Încuviinţează cererea pentru imposibilitate de prezentare formulată de reprezentantul convenţional al contestatoarei, ca fiind dovedită. Se reia procedura de citare cu părţile, contestatoarea cu copie de pe întâmpinarea formulată de intimat. Amână judecarea cauzei la 04.03.2022 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 07.01.2022Ia act că odată cu cererea a fost depusă şi dovada achitării taxei judiciare de timbru precum şi cerere de renunţare la capătul de cerere privind suspendarea executării. Citarea contestatoarei cu menţiunea obligaţiei de a semna cererea sub sanţiunea anulării acţiunii potrivit dispoziţiilor art. 196 alin2 Cod procedură civilă. Constată întemeiată cererea de amânarea cauzei motiv pentru care o încuviinţează şi prorogă discuţiile asupra competenţei şi probatoriului la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 07.01.2022 C 5-4 V, Sala 4, Ora 8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 29.10.2021