Ţ***** C***** D*****
InculpatI************ D* P****** A* J******** T*****
Parte civilăÎn temeiul art. 253 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 61 C.pen. raportat la art. 76 alin. 1 C.pen, art. 396 alin. 1, 4 C.p.pen., art. 396 alin.10 C.p.pen. şi art. 41 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul Ţ***** C***** D***** – la 3.000 lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 150 de zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de Distrugere. În temeiul dispoziţiilor art. 63 alin.1 C.pen. atenţionează inculpatul că dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor – amendă se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Constată stinsă acţiunea civilă prin achitarea prejudiciului în sumă de 1711,27 lei, conform chitanţei seria TL IPJ nr. 8766 din data de 04.01.2022 În temeiul art. 399 C.p.pen. cu aplicarea art. 241 alin. 1 lit. b) C.p.pen., constată încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar menţinută faţă de inculpatul Ţ***** C***** D***** prin încheierea din data de 19.11.2021. Dispune ca suma de 868 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu asigurat inculpatului ( avocat Simion Fedea), să fie avansată către BA Tulcea din fondurile MJ. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul Ţ***** C***** D***** la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 500 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2022.
Hotarare 5/2022 din 14.01.2022În temeiul dispoziţiilor art. 391 cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 14.01.2022. Pronunţarea se va face în condiţiile art.405 alin.1 cod procedură penală, în şedinţă publică. Dispoziţiile art. 406 alin.1 şi 2 cod procedură penală sunt aplicabile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.12.2021Faţă de cererea formulată de apărătorul inculpatului prin care solicită acordarea unui termen de judecată mai lung pentru a da posibilitatea inculpatului să achite pretenţiile civile, instanţa,
Incheiere de sedinta din 23.09.2021