C**** A****
InculpatRespinge sesizarea având ca obiect anularea amânării aplicării pedepsei faţă de intimatul C**** A****, ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.10.2021.
Hotarare 187/2021 din 07.10.2021Amână pronun?area la data de 7 octombrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2021Constată că s-a admis cererea de abţinere iar cauza a fost repartizată altui complet
Incheiere de sedinta din 07.09.2021În temeiul art. 68 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C..pr.pen., admite cererea de abţinere formulată de către domnul judecător Pănoiu Bogdan Liviu, în dosarul nr. 821/335/2021 al Judecătoriei Videle. Dispune trimiterea dosarului la compartimentul Registratură pentru a fi realizată repartizarea aleatorie a cauzei prin sistemul informatizat ECRIS, cu blocarea temporară a completului CCPF 13 până la repartizarea cauzei între celelalte complete compatibile. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 29.07.2021.
Incheiere abtinere din 29.07.2021având în vedere că în dosarul 3647/335/2020, instanţa a analizat pe cale incidentală anularea revocarea amânarea în temeiul art. 66 rap la art. 64 Cpp, formulează declaraţie de abţinere,va amâna cauza la 07.09.2021, cauza fiind înaintată completului imediat următor pentru soluţionaea declara?iei de abţinere
Incheiere abtinere din 12.07.2021la solicitarea inculpatului pentru a avea posibilitatea angajării unui apărător
Incheiere de sedinta din 08.06.2021faţă de lipsa de procedură cu inculpatul, repetând citarea acestuia la trei domiciliii în comuna Purani şi com. Poeni, jud. Teleorman dar şi în Dărăşti, jude?ul Ilfov, astfel cumr ezultă din actele dosarului de urmărire penală, citare prin organele de poliţie, dar şi la uşa instanţei conform art. 259 alin. 4 Cpp
Incheiere de sedinta din 11.05.2021faţă de lipsa de procedură cu părţile, dispunând citarea lui C**** A**** şi a Serviciului de Probaţiune, dar şi pentru a se emite adrese către Judecătoria Sector 5 şi Cornetu pentru relaţii, dar şi pentru ata?area dosarului de fond cu nr. 2515/335/2020 al acestei instanţe
Incheiere de sedinta din 13.04.2021