M****** G****** D******
ReclamantŞ***** G********* V**** N********
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească în favoarea reclamantei sporul de stabilitate în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data de 1.03.2018 şi pe viitor , pe perioada îndeplinirii condiţiilor pentru acordare şi până la intervenirea unei dispoziţii legale contrare. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească în favoarea reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale cuvenite reclamantelor începând cu data de 1.03.2018 şi cele efectiv încasate, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă drepturilor acordate în baza prezentei hotărâri calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial în parte şi până la data plăţii efective. Definitivă şi executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 1486/2021 din 13.10.2021