R***** D***
PârâtR** & R** S*
ReclamantAdmite în parte cererea formulată de reclamanta SC RDS & RCS SA, în contradictoriu cu pârâtul Rostas Dani. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 338,13 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aplicate la valoarea debitului principal, începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare emiterii facturilor până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 869,76 lei reprezentând contravaloare activare şi utilizare reţea abonament Optim nelimitat, precum şi la plata sumei de 992 lei reprezentând contravaloarea discount acordat la achiziţionarea a trei telefoane mobile şi 272,4 lei contravaloare echipamente. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi a sumei de 7,1 lei cu titlu de cheltuieli poştale. Executorie. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 21.07.2021.
Hotararecameraconsiliu1903/2021 din 21.07.2021