P*** D*****
ReclamantS* N**** M**** C********** R****** S*
PârâtEmite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Braşov pentru a anunţa numirea expertului desemnat. Emite adresă către expertul Senchetru Dumitru, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar lucrarea de expertiză cu obiectivele stabilite de instanţă Amână judecarea cauzei la 22.02.2023. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 23.11.2022Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un trei termene de judecată. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză tehnică protecţia muncii, cu următoarele obiective: • Expertul să stabilească dacă reclamanta a prestat activitate în grupa a II a de muncă în perioada 01.12.1996-01.04.2001, potrivit condiţiilor concrete de la locul de muncă, a fişei de post şi celorlalte documente depuse la dosar sau aflate la sediul pârâtei; • Expertul să observe nivelul noxelor existente, suprasolicitarea fizică şi nervoasă, riscul deosebit de accidente şi boli profesionale în condiţii de microclimat nefavorabile, în raport de reglementările în vigoare; • Expertul să determine procentul din timpul efectiv lucrat de reclamantă în aceste condiţii. Încuviinţează pentru pârâtă proba cu înscrisuri. Numeşte expert protecţia muncii prin tragere la sorţi pe dl. Senchetru Dorin. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 1.000 lei, în sarcina reclamantei. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la 23.11.2022. Cu apel odată cu fonduul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 15.06.2022