C****** F******
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să acorde reclamantei indicele de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr.157291/07.07.2011, precum şi să plătească diferenţele de drepturi de pensie rezultate, începând cu data de 25.10.2018. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Arge?. Pronunţată azi, 22.09.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 4531/2022 din 22.09.2022In baza art. 400 C.p.c. repune cauza pe rol in vederea suplimentării probatoriului. Dispune emiterea unei adrese către pârâtă pentru a depune la dosarul cauzei buletinul de calcul aferent deciziei 157291/07.07.2011 si informatii cu privire la Legea aplicabila stabilirii drepturilor de pensie pentru limita de varsta ale reclamantei. Stabileşte termen de judecată la data de 22.09.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 07 Iulie 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.07.2022Amână pronunţarea la data de 07.07.2022. Cu apel odată cu fondul, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 23.06.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022Dosar nr.8412/109/2021 ÎNCHEIERE 09.06.2022 Amână pronunţarea la data de 23.06.2022. Cu apel odată cu fondul, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 09.06.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2022