I************ L**
ReclamantK******** M****** M********
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâta K******** M****** M********. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1137,15 lei, reprezentând debit principal restant, constând în contravaloarea serviciilor furnizate şi neachitate. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 829,17 lei, reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.02.2022.
Hotararecameraconsiliu202/2022 din 21.01.2022Amână pronunţarea la data de 21.01.2022, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2022