M**** N******
InculpatÎn baza art. 399 Cod de procedură penală, menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul MN, fara antecedente penale, trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, sub forma agravantă a omorului, faptă prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. corob. cu art. 188 alin. 1 C.pen. arestat preventiv in cadrul Penitenciarului Mioveni. În baza art. 199 al. 1 raportat la art. 188 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul MN, arestat preventiv, la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, sub forma agravantă a omorului, faptă prev. de art. 199 alin. 1 C.pen. corob. cu art. 188 alin. 1 C.pen., faptă din data de 06/07.07.20121. În baza art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 404 al.4 lit.a Cod procedură penală raportat la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M**** N******, durata măsurilor preventive dispuse în cauză respectiv, durata reţinerii de la data de 07.07.2021, ora 15,00 la data de 08.07.2021, ora 15,00 şi durata arestului preventiv de la data de 08.07.2021, conform încheierii din data de 08.07.2021 pronuntata in dos. 6187/109/2021 la zi. În baza art. 19 şi art. 397 Cod procedură penală ia act de faptul că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d) C.p.p. rap. la art. 112 alin.1 lit. b) C.pen, dispune confiscarea de la inculpatul M**** N****** obiectele - corp delict de care s-a folosit la comiterea infractiunii- mâner si fragment de lama al unui cutit tip inox , 1(una) lama metalica. În baza art. 3, art. 5 alin. 5, art. 7 alin. 1 şi 2, art. 10 din Legea 76/2008 şi pct. 1 din Anexa la Legea 76/2008, dispune prelevarea de la inculpatul M**** N****** de probe biologice – care vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic. Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului, conform art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008. Prelevarea se va realiza în strictă conformitate cu dispoziţiile Legii 76/2008, iar probele biologice astfel recoltate şi datele din Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare nu pot fi folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de Legea 76/2008. În baza art. 274 alin. 1, raportat la art. 398 Cod de Procedură Penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei - cheltuieli judiciare statului, din care suma de 1373 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. În temeiul art. 275 alin.6 C.proc.pen., onorariul în cuantum de 627 lei conform imputernicirii avocatiale nr. 3583/01.11.2021 şi onorariul în cuantum de 868 lei conform imputernicirii avocatiale nr. 244/19.01.2022, cuvenit avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile MJ, către Baroul Argeş. În baza art. 408 şi următoarele Cod de Procedură Penală, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în data de 12 mai 2022, la Tribunalul Argeş-Secţia penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 194/2022 din 12.05.2022În temeiul disp. art. 391 al. 1 şi 2 C.p.p. corob. cu art. 405 alin.1C.p.p., stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 12.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 17.03.2022, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022Amână judecarea cauzei la data de 17.03.2022, ora 10.30 pentru când se citează inculpatul M**** N****** la locul de deţinere. Admite solicitarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat. Emite adrese către Poliţia Poienarii de Argeş şi către Primăria Poienarii de Argeş pentru a comunica la dosar o caracterizare privind pe inculpatul M**** N******. Pronunţată în şedinţa publică de la 17.02.2022 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 17.02.2022termen introdus din eroare.
Amână judecarea cauzei la data de 17.02.2022, ora 11.00 pentru când se citează inculpatul M**** N****** la locul de deţinere. Admite cererea inculpatului M**** N****** de judecare în baza procedurii recunoaşterii învinuirii. Admite în parte solicitarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat. Pune în vedere apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Diana Madalina Popescu, să efectueze demersuri în vederea obţinerii caracterizării inculpatului şi să o depună la depună la dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.01.2022 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 20.01.2022