M***** L*****
ApelantI****** -****** J******* D* P****** T*********** C******
IntimatAdmite apelul declarat de apelantul M***** L*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE – BIROUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE TRANSPORTURI COVASNA, prin reprezentant legal, împotriva sentinţei civile cu nr. 1191/29.07.2021 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că: Admite în parte plângerea formulată de petentul M***** L***** împotriva procesului verbal de contravenţie seria PCVY nr. 0021390 din 10.02.2021, emis de intimată. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată petentului prin procesul verbal sus menţionat, cu sancţiunea avertismentului. Păstrează celelalte dispoziţii din sentinţa atacată.
Hotarare 3/2022 din 05.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 05.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 21.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021