V***** O** S**
ReclamantI**** V****
PârâtI**** D*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta şi în baza art. 442 alin. (1) Cod proc. civilă ce stipulează că „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere” ,dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 183 din data de 09.02.2022, pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8485/333/2021, care va avea următorul conţinut: „Admite acţiunea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamant în contradictoriu cu pârâţii şi dispune obligarea pârâţilor să asigure reclamantei dreptul de folosinţă, asupra terenului în suprafaţa de 288 mp necesar exploatării construcţiei C2, situată în intravilanul comunei Muntenii de Jos, conform destinaţiei avute; obligarea pârâţilor la înlăturarea tuturor obstacolelor amplasate la limitele terenului necesar exploatării construcţiei C2, care împiedică utilizarea acesteia conform destinaţiei de bazin subteran depozitare carburanţi în vederea comercializării; autorizarea reclamantei ca pe toată durata măsurii provizorii să înlăture sau să ridice obstacolele care o împiedică să utilizeze construcţia C2, conform destinaţiei avute. Admite cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată şi obligă pârâţii la plata sumei de 2240 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui.” Face aplicarea art. 442 alin. 3 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 martie 2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.03.2022Admite acţiunea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamantul VERSUS OIL S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii I**** V**** şi I**** D*****. Admite cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată astăzi, 9.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 183/2022 din 09.02.2022Amână pronun?area în cauză la 09.02.2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată, amână cauza şi stabileşte termen de judecată la data de 8.02.2022, ora 13:00, sala 3, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 18.01.2022
Incheiere de sedinta din 18.01.2022Amână cauza la 18.01.2022, ora 11.00, pentru a se depune reface procedura de citare cu pârâţii.
Incheiere de sedinta din 11.01.2022