S********* L**** D** Î********* J****** S**** Î* N***** Ş* P* S**** A**** M******
ReclamantL***** T********* "******** L***** T*******
PârâtS********* L**** D** Î********* J****** S**** Î* N***** Ş* P* S**** A**** R*** A*** M****
ReclamantS********* L**** D** Î********* J****** S**** Î* N***** Ş* P* S**** B***** V*******
ReclamantS********* L**** D** Î********* J****** S**** Î* N***** Ş* P* S**** B*** I******
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învăţământ jude?ul Sibiu în numele şi pentru membrii de sindicat împotriva pârâtului Liceul Tehnologic „Johannes Jebel” Tălmaciu şi în consecinţă : Obligă pârâtul la calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale care se cuvin membrilor de sindicat, începând cu luna ianuarie 2018 şi până la data la care membrii de sindicat nu vor mai îndeplini condiţiile legale pentru acordarea acestora, sume ce reprezintă diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, ca urmare a calculării majorărilor/creşterilor salariale conform Anexei I, Capitolul I, Subcapitolul II. B la Legea nr. 153/2017, prin raportare la salariul de bază lunar cuvenit începând cu luna ianuarie 2018, după cum urmează : - pentru membrii de sindicat Achim Mariana, Avram Radu Aura Maria, Beţivu Voichiţa, Boţa Iuliana, Chidu Ioan Cristian , Creţu Carmen Gabriela, Dăncăneţ Edina, Dăncăneţ Elena – Mona, Drăghici Iulia Andreea, Lazăr Alina – Maria, Nichifor Aliana Ileana, Pop Georgiana Aniela, Stroia Marioara, Şoma Corina Elena, Tomescu Cristina Maria, Ţînţă Elena, Veliciu Denisa Roxana – 10% la salariul de bază aflat în plată pentru funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar ; - pentru membrii de sindicat Achim Mariana, Avram Radu Aura Maria, Beţivu Voichiţa, Dăncăneţ Elena Mona, Nichifor Aliana – Ileana, Şoma Corina Elena, - 25% la salariul de bază aflat în plată pentru gradaţia de merit; - pentru membrii de sindicat Chidu Ioan Cristian, Drăghici Iulia – Andreea, – 7% - 20% la salariul de bază pentru predare simultană; Obligă pârâtul la plata acestor diferenţe salariale actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi băneşti, pentru aceeaşi perioadă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi 22.06.2021 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 645/2021 din 22.06.2021amână pronun?area în cauză la data de 22.06.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2021