B***** E******** P***** D** C***** T*********** B*******
PetentB**** G*******
InculpatAdmite contestaţia la executare formulată în tem. art. 598 Cod de procedură penală de B***** E******** P***** D** C***** T*********** B******* în legătură cu nelămurirea ivită cu privire la executarea sentinţei penale nr.154/29.09.2020 a Tribunalului Boto?ani privind pe inculpatul B**** G******* deţinut în prezent în Penitenciarul Gherla. Deduce din pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa nr.154/29.09.2020 a Tribunalului Boto?ani durata arestării preventive de la data de 3.04.2019 ?i până la data rămânerii definitive a sentin?ei de condamnare. Suma de 313 lei reprezentând onorariul pentru asistenţă juridică din oficiu se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi,15.04.2021.
Hotarare 69/2021 din 15.04.2021faţă de lipsa intimatului aflata în stare de deţinere şi care se afla în izolare şi faţă de lipsa de apărare
Incheiere de sedinta din 01.04.2021