U*** C******* I***
InculpatD******* R******** V***** I***
Parte civilăÎn baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) cu aplicarea art. 4 Cod penal achită inculpatul Ursu Cristian-Ioan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă asimilată” prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată prin OUG nr. 54/2010 . În baza disp. din art. 112 alin.1 lit. „f” Cod penal dispune confiscarea specială a cantităţii de 50 pachete de ţigări netimbrate provenind din activităţi de contrabandă ridicate de la inculpatul Ursu Cristian-Ioan în ziua de 18.05.2020 despre care s-a stabilit că-i aparţineau acestuia (f. 23), ţigări ce au fost depuse ulterior în Camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, fiind întocmite în acest sens Dovada cu seria/nr. 125033 din ziua de 18.05.2020 (f. 23). Constată prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Iaşi în cuantum de 673 lei nu a fost achitat. În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Iaşi ?i continuată de către Autoritatea Vamală Română prin D******* R******** V***** I***. În baza 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Bălaş Sorin, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2221/06.10.2021, stabilit conform prevederilor art. 5, alin.1, lit. a din Protocolul din 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor care acordă asistenţă juridică în materie penală, în sumă de 868 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată la 13 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi inculpatului prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 93/2022 din 13.07.2022În baza art. 391 alin. (1) Cod procedură penală, amână pronunţarea hotărârii la data de 13 iulie 2022. Pronunţată în şedinţa publică din 30 iunie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2022În baza art. 391 alin. (1) Cod procedură penală, amână pronunţarea hotărârii la data de 30 iunie 2022. Pronunţată în şedinţa publică din 31 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.05.2022amanat la 31.05.2022
Incheiere de sedinta din 29.03.2022amanat la 29.03.2022 pentru când inculpatul va depune înscrisuri si dovada achitarii prejudiciului
Incheiere de sedinta din 01.02.2022amanat la 1.02.2022 pentru depunere înscrisuri in circumstantiere
Incheiere de sedinta din 07.12.2021amanat la 7.12.2021 cu citare inc. cu mandat aducere
Incheiere de sedinta din 12.10.2021