B**** F*****
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul B**** F*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI VASLUI, . Anulează procesul verbal în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 102 pct. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002 şi exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 2900 lei şi de la aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Menţine sancţiunea avertismentului, aplicată pentru contravenţia prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.09.2022.
Hotarare 1852/2022 din 15.09.2022Amână pronun?area la data de 15 septembrie 2022, pentru când soluţia va fi pusă la dispozitia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2022Acordă termen la data de 09.09.2022, ora 10:30, având în vedere cererea de amânare formulată.
Incheiere de sedinta din 06.05.2022