P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantU*** F***** M****
Intimat InculpatÎn temeiul art.421 pct. 2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr.743 din 28.04.2021, pronunţată de Judecătoria Bacău în soluţionarea dosarului penal nr.8552/180/2019. Desfiinţează în parte hotărârea atacată doar în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor complementare şi accesorii direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii şi cu privire la omisiunea evidenţierii exprese a rezultatului calcului aritmetic rezultat din fraza „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoare”, reţine cauza spre rejudecare doar cu privire la aceste aspecte şi, în fond, hotărăşte următoarele: Înlătură pedepsele complementare şi accesorii aplicate conform art.65 - 67 Cod penal inculpatului U*** F***** M**** pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii. Constată că rezultatul aritmetic al calcului expus de fraza din dispozitivul sentinţei apelate: „aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoare” - este pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24.11.2021.
Hotarare 808/2021 din 24.11.2021În temeiul art.391 alin.2 C.p.p. stabileşte data pronunţării la 24 noiembrie 2021, când va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021