M********* R** V***** - D******* E******** F*********
PetentG***** I*****
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petentul MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA-DIREC?IA ECONOMICO-FINANCIARĂ, în contradictoriu cu intimatul Gunici (Basica) Iulian. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1072,50 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr 8420484 din 26.01.2015, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 77 ore, ce urmează a fi prestată conform art. 3 din O.G. nr. 55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.10.2021.
Hotarare 4817/2021 din 13.10.2021