M********* T**** S*******
ReclamantŞ***** D****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de Municipiul Târgu-Secuiesc, prin primar, în contradictoriu cu Ş***** D****. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1400 de lei reprezentând servicii de cazare şi masă în perioada de carantinare 29.03.2020-12.04.2020. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Judecătoria Târgu-Secuiesc. Pronunţată azi, 8.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 989/2022 din 08.12.2022Amână pronunţarea la data de 8.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2022amână pronunţarea la data de 25 noiembrie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2022amână pronunţarea la data de 10 noiembrie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2022amână pronunţarea la data de 27 octombrie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2022amână pronunţarea la data de 12 octombrie 2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2022În vederea citării pârâtului cu menţiunea personal la interogatoriu, cu posibilitatea aplicării art.358 C.pr.civ. în caz de neprezentare.
Incheiere de sedinta din 04.05.2022Preschimbă termenul de judecată stabilit la data de 20.04.2022. Stabileşte termen de judecată la data de 04.05.2022, ora 10:00, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea că a fost schimbat termenul fixat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 2 martie 2022.
Incheiere de sedinta din 02.03.2022În vederea repetării procedurii de citare faţă de pârât, cu menţiunea personal la interogator, cu posibilitatea aplicării dispoziţiilor art.358 C.proc.civ. în caz de neprezentare.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022pentru interogarea pârâtului din oficiu , care va fi citat personal la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 10.11.2021