R** & R** S*
ReclamantH***** P**** A*****
PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 2427/2021, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr.8572/271/2021, în sensul că dispozitivul va cuprinde şi menţiunea „ Obligă pârâtul la plata penalităţilor de întârziere calculate de la data scadenţei facturilor, în procent de 0,2% pe zi întârziere la suma reprezentând debit restant până la plata efectivă a debitului”. Îndreptarea se va realiza în ambele exemplare ale Sentinţei civile nr. 2427/2021. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, astăzi, 21.10.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.10.2021Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RCS&RDS în contradictoriu cu pârâta H***** P**** A*****. Obligă pârâtul la plata sumei totale de 1653,93 lei, aferentă facturilor emise. Respinge pretenţiile în cuantum de 99,16 lei aferentă facturii FDB20/14545806, reprezentând justă despăgubire taxă internet, precum şi suma de 100 lei aferentă facturii FDB20/41998318 reprezentând justă despăgubire catv. Obligă pârâtul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, mai puţin suma de 7,1 lei reprezentând cheltuieli poştale. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile, ce se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 07.10.2021.
Hotararecameraconsiliu2427/2021 din 07.10.2021Amână pronunţarea pentru data de 07.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021