I**** G*******
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare şi cererea privind acordarea liberării condiţionate a condamnatului I**** G*******, ....., aflat în executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 90/PI/2018 de către Curtea de Apel Oradea. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 94/2018 emis de Curtea de Apel Oradea. În baza art. 100 alin. 5 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, sens în care se va dispune revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronun?ată în ?edin?a publică de azi, 10.09.2021.
Hotarare 911/2021 din 10.09.2021Amână pronunţarea pentru data de 10.09.2021, care se va face în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021