Dosar 8664/200/2021 din 20.12.2021

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8664/200/2021
Data dosar:
20.12.2021
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2023 la ora 14:00

    Complet: CC A4
  • Admitere apel

    Dosar nr. 8664/200/2021 Admite apelul. Schimbă sentinţa apelată, în sensul că admite, în parte, cererea de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 437,38 lei cu titlu de onorariu datorat în temeiul contractului de mandat semnat de părţi, sumă la care se vor calcula penalităţi de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere, de la data scadenţei de 12.10.2020 şi până la plata integrală a debitului principal. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 1.575 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru fond şi apel, onorariu avocat apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.01.2023.

    Hotararecameraconsiliu6/2023 din 23.01.2023
  • Sedinta din data de 29.12.2022 la ora 09:00

    Complet: CC A4
  • Încheiere

    Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Vlad Elena-Cristina în dosarul nr. 8664/200/2021. Întregirea completului CC A4 se va realiza prin participarea domnului judecător Dogaru Liviu. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Decembrie 2022.

    Incheiere abtinere din 29.12.2022
  • Sedinta din data de 20.12.2022 la ora 14:00

    Complet: CC A4
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării declara?iei de abţinere formulata de pre?edintele de complet

    Incheiere de sedinta din 20.12.2022
  • Sedinta din data de 24.05.2022 la ora 14:00

    Complet: CC A4
  • Suspendat

    Dosar nr. 8664 14035/200/2021 Admite cererea de suspendare. În temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată astăzi, 24 Mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Incheiere suspendare din 24.05.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD