Dosar 875/40/2021 din 23.03.2021

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 875/40/2021
Data dosar:
23.03.2021
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.09.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM4-N
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii:Şuliuc Gheorghe, Nour Daniela, Grigore Luisian, Huştiuc Monica, Vicoveanu Cecilia, Ungureanu Florin Stelică-prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în contradictoriu cu pârâtul P****** C******* B*******. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite membrilor de sindicat reprezentaţi în dosar, după caz, eventualele diferenţe de drepturi salariale decurgând din acordarea creşterilor salariale pentru gradaţia de merit conform situaţiei personale de încadrare a fiecărui reclamant la salariul de bază majorat(obţinut prin aplicarea art.38 alin.(3), litera a şi d,precum şi prin aplicarea art.38 alin.(4) indice 1 din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare), începând cu data de 1.01.2019(respectiv cu data cererii, în situaţia în care aceasta este ulterioară datei de 1.01.2019) şi până la încetarea condiţiilor de acordare, drepturi ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Obligă pârâta la reintegrarea salarială a reclamanţilor potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata pretenţiilor anterioare datei de 1.01.2019. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la 23.09.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.

    Hotarare 1091/2021 din 23.09.2021
  • Sedinta din data de 08.09.2021 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 23.09.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 11:30

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la 8.09.2021, ora 11,30, pentru a se solicita relaţii de la unitatea şcolară.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD