D******* A**** M****
ReclamantA********** D* S*********** F*********
PârâtRespinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâta ca neîntemeiată. Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a. Pronunţată azi, 10.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 7743/2021 din 10.11.2021Amână pronunţarea la data de 10.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 26.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2021Respinge excep?ia tardivită?ii solicitării de înscrisuri de către reclamantă invocată de pârâtă ca neîntemeiată. Încuviin?ează ambelor păr?i proba prin înscrisuri. În cadrul probei prin înscrisuri, pune în vedere pârâtei să depună dovada comunicării obectivelor aferente Direc?iei Reglementare Autorizare, Sistemul de Pensii Private, obiec?iunile formulate de dl. Wlassopol Ovidiu Răzvan cu ocazia solu?ionării contesta?iei ?i să comunice datele la care au fost efectuate evaluările celorlal?i directori din cadrul Sectorului Sistemului de Pensii Private. Respinge proba cu interogatoriul reclmantei ?i proba testimonială solicitate de pârâtă ca nefiind utile solu?ionării cauzei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată azi, 04.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 04.10.2021Amână pronunţarea în vederea constituirii legale a completului de judecată la data de 04.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 29.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2021Amână pronunţarea la data de 29.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 14.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2021Respinge excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii invocată de către pârât ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu fondul. Termen: 14.09.2021, ora 9,30, cu citare părţi. Pronunţată azi, 07.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 07.07.2021Amână pronunţarea la data de 07.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 22.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2021