K***** I***** I********** R* S***
ReclamantB***** I*** V*****
PârâtAdmite, în parte, cererea cu valoare redusa formulata de reclamanta SC Kredyt Inkaso Investments RO SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul B***** I*** V*****, ?i în consecin?ă: Obliga pârâtul să plătească reclamantei sumele de 275,96 lei debit principal (contravaloare servicii prestate) şi de 89,35 lei penalitaţi de întârziere contractuale în cuantum de 0,5% pe zi calculate de la data scaden?ei fiecărei facturi neachitate, care vor curge în continuare până la plata integrală a debitului. Respinge capătul de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 285,18 lei reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiat. Obliga pârâta sa plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Executorie de drept conform art. 1031 alin. 3 Cod procedură civilă. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecatoria Vatra Dornei. Dată în ?edin?a Camerei de Consiliu. Pronunţată la 21 iulie 2021 prin punerea soluţei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 605/2021 din 21.07.2021