S********* D********* C*******
ReclamantC******* N******* "****** L******* R*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Dascălilor Cărăşeni, în numele membrei de sindicat Toma Rovana, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Naţional „Traian Lalescu” Reşiţa. Obligă pârâtul să-i calculeze şi să-i plătească membrei de sindicat Toma Rovana diferenţele salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a majorărilor/creşterilor salariale cuvenite pentru dirigenţie, începând cu data de 01.09.2020 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, diferenţe salariale ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective. Obligă pârâtul să-i plătească membrei de sindicat Toma Rovana dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe salariale, începând cu data naşterii fiecărui drept salarial şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să-i calculeze membrei de sindicat Toma Rovana majorările/creşterile salariale cuvenite pentru dirigenţie raportat la salariul de bază aflat în plată, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la modificarea stării de fapt sau a dispoziţiilor legale în materie. Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor formulate de reclamant. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 08.04.2021.
Hotarare 572/2021 din 08.04.2021