S* C** V****** S*
ReclamantB**** M*****
PârâtHOTĂRĂŞTE Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC CEZ VÂNZARE SA, cu sediul în ...şi sediul ales pentru comunicare în .., la Cabinet de avocat A.I., în contradictoriu cu pârâtul B**** M*****, cu domiciliul în ..., ca rămasă fără obiect. Cu apel în 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată conform art.396 alin.2 NCPC, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,azi, 29.12.2021.
Hotararecameraconsiliu8365/2021 din 29.12.2021Amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 29.12.2021, urmând a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.pr.civ., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2021Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul propus a fi luat pârâtului, aflat la fila 11 din dosar. Ia act de faptul că pârâtul nu a formulat întâmpinare. Se citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal la termenul de judecată următor, în vederea administrării probei cu interogatoriul propus a-i fi luat de către reclamantă, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 358 C.pr.civ. în caz de neprezentare ori de refuz de a răspunde la întrebări. Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 15.12.2021, completul C3-4CC, sala 2, ora 14:30. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 20.10.2021