D***** G*** S***
ApelantC*** I*****
IntimatRespinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta D. G.SA în contradictoriu cu intimata C. I., împotriva sentinţei civile nr. 1301/13 aprilie 2021 pronunţate de Judecătoria Turda, în dosarul nr. 889/328/2021. Respinge, ca nefondat, apelul incident declarat de intimata-apelantă C. I., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o păstrează în întregime. Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-apelante în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 2 mai 2022.
Hotarare 750/2022 din 02.05.2022Amână soluţionarea apelului şi stabileşte termen pentru data de 2 mai 2022, sala 102, ora 12,00, termen dat cunoştinţă intimatei prin reprezentant. Intimata va depune la dosar contractul de furnizare încheiat cu apelanta, în măsura în care deţine un astfel de contract. Se va cita intimata cu menţiunea de a preciza dacă între părţi există un contract de furnizare şi, în caz afirmativ, de a depune o copie conformă cu originalul a acestuia.
Incheiere de sedinta din 07.03.2022