B** N*** G******
PetentT** B*** E*** P*** T** M**** I** S***
CreditorP********* G*******
DebitorAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul executor judecătoresc Nica Gabriel. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul ?i dispozitivul încheierii pronunţate de Judecătoria Suceava la data de 12.11.2021 în dosarul nr. 8903/314/2021, în sensul că va fi rectificat titlul executoriu din „Contractul de credit nr. 202020005896” cum din eroare s-a menţionat, în „Contractul de credit nr. 20202005896”, a?a cum este corect. Îndreptarea se va realiza în ambele exemplare originale ale încheierii. Fără cale de atac. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, data de 25.11.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.11.2021Admite în parte cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită în temeiul titlului executoriu contractul de credit nr. 202020005896/06.04.2020, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, respectiv suma de 1619,74 lei- debit restant şi penalităţi, precum şi a cheltuielilor de executare. Respinge cererea de încuviinţare a executării silite pentru solicitările care nu corespund titlului executoriu. Cu drept de apel în ceea ce priveşte pretenţiile respinse în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată azi, 12.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de executare silita din 12.11.2021