V******* V*** D*****
InculpatF****** E***** F*****
InculpatP**** R**** I*** - A************ S* B*** M******* S**
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1), 2) şi 10) C.proc. pen. condamnă pe inculpatul, V.V.D. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de coautorat la furt calificat, faptă prevăzută de art. 46 alin. 2 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1) C.pen.- art. 229 alin. 1, lit. b) şi d) C.pen. şi alin. 2 lit. b) C.pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 10 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.pen. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.pen.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului, V.V.D., pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3) C.pen., în termenul de supraveghere, inculpatul, V.V.D., va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei mun. Piteşti, ori în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş. În baza art. 583 C.proc.pen. şi art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Constată că faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii prin ordonanţa din data de 09.04.2021, în dosarul 2035/P/2021. 2. În baza art. 396 alin. 1), 2) şi 10) C.proc. pen. condamnă pe inculpatul, F.E.F. la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de coautorat la furt calificat, faptă prevăzută de art. 46 alin. 2) C.pen. rap. la art. 228 alin. 1) C.pen.- art. 229 alin. 1), lit. b) şi d) C.pen. şi alin. 2, lit. b) C.pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1) C.pen., aplică inculpatului pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an şi 10 luni închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.pen. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.pen.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2) lit. b) C.pen. impune inculpatului, F.E.F., pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3) C.pen., în termenul de supraveghere, inculpatulF.E.F., va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei mun. Piteşti ori în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş. În baza art. 583 C.proc.pen. şi art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. Constată că faţă de inculpat a fost dispusă măsura reţinerii prin ordonanţa din data de 09.04.2021, în dosarul 2035/P/2021. În baza art. 397 alin.1) şi art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 1357 şi 1385 C.Civ. respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă, P.R., în calitate de administrator al societăţii comerciale, Banu Mărăcine SRL, ca neîntemeiată. Ia act că bunurile sustrase au fost restituie părţii civile. În temeiul art. 274 alin 2) C.proc.pen. obligă pe fiecare inculpat, să achite către stat suma de 900 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei fiecare, reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 6 C.proc. pen, onorariul avocatului din oficiu în cuantum total de 1663 lei(795 lei în faza de cameră preliminară şi 868 lei, în faza de judecată), rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 11.02.2022.
Hotarare 217/2022 din 11.02.2022În temeiul art. 391 alin. 1 C.proc. pen. stabileste pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 11.02.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2022În temeiul art. 391 alin. 1 C.proc. pen. stabileste pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 04.02.2022. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 ianuarie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2022În temeiul art. 391 alin. 1 C.proc. pen. stabileste pronunţarea şi redactarea hotărârii la data de 06.01.2022. Cu drept de apel odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021Încuviinţează, ca fiind dovedita, cererea de imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul inculpatului V******* V*** D***** - av.of. Soare Viorel, având in vedere ca cererea este dovedita, iar acesta nu si-a asigurat substituirea si va acorda un nou termen de judecata. In baza art.257 C.p.p. se reia procedura de citare cu partea civila. Amână judecarea cauzei la 25.11.2021, ora 13:00. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Încuviinţează cererile ambilor inculpaţi de aplicare a procedurii simplificate prev. de disp.art.375 C.p.p apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.374 alin.4 C.p.p. si ia act de faptul ca aceştia recunosc in totalitate fapta pentru care au fost trimişi in judecata, solicita aplicarea procedurii simplificate prev.de art.375 C.p.p., sunt de acord ca judecata sa abia loc in baza probelor administrate in faza de urmărire penala si ca in situaţia in care vor fi găsiţi vinovaţi sunt de acord sa presteze munca gratuita in folosul comunităţii. Încuviinţează, pentru fiecare inculpat, proba cu înscrisuri in circumstanţiere si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate acestora sa le depună la dosar, cu precizarea ca se acorda un singur termen in acest sens. In baza art.257 C.p.p. se va relua procedura de citare partea civila. Amână judecarea cauzei la 28.10.2021, ora 12:30 Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 30.09.2021