S****** L******** - F*****
InculpatRespinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, luată prin Încheierea nr.7 din data de 19.01.2021 a Judecătoriei Vaslui, faţă de inculpatul SCÎNTEI LAURENŢIU-FLORIN, pentru săvârşirea infrac?iunii de viol, prev si ped de art 218 alin1, alin 3, lit c Codul Penal. În temeiul art. 202 alin. 4 lit. b C.pr. pen., rap. la art. 242 alin. 2 C.pr. pen., înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul SCÎNTEI LAURENŢIU-FLORIN, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin.1 C. proc. pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul SCÎNTEI LAURENŢIU-FLORIN va avea următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească limitele teritoriale ale judeţului Vaslui decât cu autorizarea prealabilă a organul judiciar competent; - să nu comunice, în mod direct sau indirect, pe nicio cale, persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, precum şi cu martorii audiaţi în dosar. În baza art. 215 alin. (7) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revine, măsura preventivă a controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului SCÎNTEI LAURENŢIU-FLORIN, Biroul de Supravegheri judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Vaslui – care va urmări respectarea măsurilor preventive şi a obligaţiilor impuse acestuia. În baza art.215 alin.5 Cod de procedură penală, prezenta încheiere se comunică inculpatului, organului de poliţie în a cărui circumscrip?ie locuieşte inculpatul ?i celui desemnat cu supravegherea, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor ?i organelor de frontieră. Organul de poliţie desemnat – Biroul se Supravegheri judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Vaslui - va verifica periodic respectarea măsurii preventive şi a obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului SCÎNTEI LAURENŢIU-FLORIN, iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora va sesiza, de îndată, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Constată că inculpatul a fost asistat de către avocat ales. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 10.02.2021, ora 12:25.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 10.02.2021