M********* O***** P*** P*****
ReclamantS* A* E******* C******** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M********* O***** P*** P*****, în contradictoriu cu pârâta AM ECOTEHNO CONSTRUCT S.R.L.. Obligă pârâta ca, în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să obţină autorizaţie de desfiinţare pentru lucrările efectuate la adresa din Oradea, str. Republicii nr. 19, jud. Bihor, constând în amplasare 1 mijloc publicitar pe suprafaţa vitrată a imobilului cu semnalistica Fornetti şi 1 mijloc publicitar – casetă în consolă pe faţada imobilului, la care se face referire în Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PLO 0113698 nr. 109 încheiat în data de 18.09.2020 de Municipiul Oradea - Poliţia Locală Oradea, iar în caz contrar să desfiinţeze lucrările executate nelegal în termen de 90 de zile de la expirarea termenului pentru ob?inerea autoriza?iei. În caz de nerespectare a termenelor, autorizează reclamantul să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâtei. Cu drept de a declara apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.11.2021.
Hotarare 5302/2021 din 04.11.2021amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2021