S**** D*********** Ş* C******
PetentO**** F******
CreditorF**** S**** S*
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Drumea-Nicuţ şi Ciovică prin executorul judecătoresc Ciovică Lucian Florin privind pe creditorul Oprea Florin şi pe debitoarea Foraje Sonde S.A. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1531 pronunţată în data de 24.05.2018 de Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 13314/63/2017, pentru realizarea creanţei având ca obiect obligarea debitoarei ca, pe baza înscrisurilor deţinute, să elibereze o adeverinţă din care să rezulte locul de muncă (cu evidenţierea eventualelor modificări ale locului muncii şi a temeiului juridic în baza căruia au intervenit), veniturile realizate de creditor pentru munca depusă perioada noiembrie 1978 – aprilie 1980, condiţiile în care creditorul şi-a desfăşurat activitatea în această perioadă, precum şi toate celelalte elemente rezultate din calitatea de salariat a solicitantului, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 19.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de executare silita 2839/2021 din 19.04.2021