S********* P*********** E******* E****** Î* N***** M******** D* S*******
Recurent ReclamantB***** C****** S*****
Recurent ReclamantB*** C******
Recurent ReclamantB******* G*******
Recurent ReclamantC******** S*****
Recurent ReclamantAdmite recursul formulat de SINDICATUL POLIŢIŞTILOR EUROPENI EUROPOL (cu sediul/domiciliul), împotriva sentinţei civile nr. 116/19.02.2021, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 893/102/2020. Casează în parte sentinţa de mai sus şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Mureş. Menţine soluţiile instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei parţiale şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii. Definitivă. Pronunţată potrivit art. 396 al. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 4.11.2021.
Hotarare 648/2021 din 04.11.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 4.11.2021 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021Având nevoie de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea pentru 28.10.2021 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2021Având în vedere lipsa justificată din instanţă a unui membru al completului de judecată, va amâna pronunţarea pentru 26.10.2021 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2021Având în vedere lipsa justificată din instanţă a unui membru al completului de judecată, va amâna pronunţarea pentru 12.10.2021 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2021Având în vedere lipsa justificată din instanţă a unui membru al completului de judecată, care se află în concediu legal de odihnă, va amâna pronunţarea pentru 30.09.2021 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.09.2021Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzi scrise, va amâna pronunţarea pentru 23.09.2021 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021