Dosar 8958/325/2021 din 31.03.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8958/325/2021
Data dosar:
31.03.2021
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 12:00

    Complet: C4C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta AUTO PANDONI SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE SA şi intervenientul A**** R*************. Dispune obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 162,90 lei, calculate prin aplicarea procentului de 0,2%/zi asupra debitului principal în cuantum de 5817,94 lei, de la expirarea termenului de 40 de zile prevăzut de lege, calculat de la data depunerii cererii de despăgubire şi până la data achitării debitului, 04.01.2020. Obligă pârâta la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 120 lei. Respinge în rest acţiunea. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată azi, 16.06.2021, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 7950/2021 din 16.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD