C*** C****
Apelant ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P******
Apelant PârâtP******** D* P* L**** T********* S****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P. şi admite apelul declarat de pârâtul P. de pe lângă T.S., împotriva sentinţei civile nr. 403 din 13.05.2021 a Tribunalului Sălaj, Secţia Civilă, pronunţată în dosar nr. 903/84/2020, pe care o schimbă astfel: Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâţii S.R. prin M.F.P. şi P. de pe lângă T. S.. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.C., în contra aceleeaşi sentinţe. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 20 octombrie 2021.
Hotarare 306/2021 din 20.10.2021