N*** F***** I****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală condamnă inculpatul N*** F***** I****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă din data de 21.04.2021, ora 00:30). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală condamnă inculpatul N*** F***** I**** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 21.04.2021, ora 00:30). În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală condamnă inculpatul N*** F***** I**** la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă din data de 21.04.2021, ora 03:15). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală condamnă inculpatul N*** F***** I**** la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 21.04.2021, ora 03:15). În baza art. 39 alin.1 lit. b) Cod penal şi art. 38 alin. 2 Cod penal dispune contopirea celor patru pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 2 luni închisoare (1/3 din pedepsele de 1 an, 1 an şi 3 luni, 1 an şi 3 luni închisoare), inculpatului urmând a-i fi aplicată pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, instanţa impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, se impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Primăria Jimbolia sau Primăria Lenauheim, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş după evaluarea inculpatului. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 700 lei în cursul urmăririi penale iar suma de 2300 lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.07.2022.
Hotarare 2055/2022 din 08.07.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 08.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 30.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 17.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 17.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 23.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Stabileşte termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 21.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2022Pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 27.01.2022Pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 25.11.2021Pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 28.10.2021Pentru citarea inculpatului şi efectuarea de verificări cu privire la domiciliu, starea de arest/detenţie
Incheiere de sedinta din 30.09.2021