R** & R** S*
ReclamantG***** C****** G*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul G***** C****** G*****, în procedura privind cererile de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 228,97 lei reprezentând debit restant (contravaloare facturi scadente şi neachitate emise în perioada martie 2018 – mai 2018), a penalităţilor de întârziere aferente facturilor emise în perioada martie 2018 – mai 2018 în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată, până la plata efectivă a debitului aferent fiecărei facturi. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând contravaloarea taxei de instalare şi activare reţea, a sumei de 1.169,76 lei reprezentând contravaloare echipamente, cu titlu de justă despăgubire. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, azi, 09.09.2021.
Hotararecameraconsiliu8908/2021 din 09.09.2021