Dosar 9158/55/2021 din 03.06.2021

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9158/55/2021
Data dosar:
03.06.2021
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.09.2021 la ora 08:30

    Complet: P04-sup
  • Condamnare

    În temeiul art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul VIŢELARIU EUGEN-ROMULUS, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. 1 din lege, dispuse prin ordinul de protecţie (fapta din 12.02.2020). În temeiul art. 47 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu reţinerea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Viţelariu Eugen-Romulus, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. 1 din lege, dispuse prin ordinul de protecţie (fapta din 11.04.2021). În temeiul art. 88 alin. 3 C. pen., revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 1998/18.11.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 6947/55/2019, definitivă prin decizia penală nr. 96/A din 03.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., ?i dispune aplicarea ?i executarea acestei pedepse. În temeiul art. 88 alin. 3 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen., art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contope?te pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare cu pedepsele de 4 (patru) luni închisoare şi 5 (cinci) luni închisoare, şi aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 (trei) luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art. 72 C.pen., deduce din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi a arestului preventiv, din data de 11.04.2021, până la zi. În temeiul art. 399 C.pr.pen., menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Viţelariu Eugen-Romulus. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 500 lei, din care suma de 300 aferentă urmăririi penale şi suma de 200 lei aferentă judecăţii. În temeiul art. 272 alin.1 C.pr.pen. dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 868 lei, reprezentând onorariul avocaţilor din oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, data de 03.09.2021.

    Hotarare 1695/2021 din 03.09.2021
  • Sedinta din data de 27.08.2021 la ora 08:30

    Complet: P04-sup
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen de pronuntare la data de 03.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.08.2021
  • Sedinta din data de 18.08.2021 la ora 09:00

    Complet: P04-2021
  • Amână cauza

    T: 27.08.2021, pentru cunoa?terea certificatului de cazier judiciar al inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 18.08.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD