Dosar 916/227/2021/a1 din 29.03.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 916/227/2021/a1
Data dosar:
29.03.2021
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.06.2021 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Soluţionare

    În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1471/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul B******* G*** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă în formă continuată”, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B******* G***, pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă în formă continuată”, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale). Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 15 iunie 2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara din 15.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD