P***** D***** l* a** R**** C*******
ReclamantB****** D***** C******
PârâtP***** I******
ReclamantAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul PUTUCA DOREL, decedat în cursul procesului, acţiune continuată şi precizată de succesoarea acestuia, P***** I******, în contradictoriu cu pârâtul B****** D***** C******, având ca obiect cerere de valoare redusă ( art.1026-1033 din Codul de procedură civilă) şi în consecinţă: Obligă pe pârâtul B****** D***** C****** să plătească moştenitoarei reclamantului suma de 5550 lei, reprezentând suma reţinută din pensia defunctului PUTUCA DOREL, în calitate de girant al pârâtului, în dosarele execuţionale nr. 429/2018 şi 118/2019 ale BEJ Barboni Eugen, sumă actualizată, până la data plăţii integrale. Potrivit art. 1031 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prezenta hotărâre este executorie de drept. Respinge în rest cererea precizată. În temeiul art.1032 alin. 1 din Codul de procedură civilă, obligă pe pârât să plătească moştenitoarei reclamantului suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Potrivit art. 1033 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prezenta hotărâre este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Judecătoria Brad. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în data de 15.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu933/2021 din 15.07.2021Amânat pronun?area la data de 15.07.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2021Amânat pronun?area la data de 01.07.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021TERMEN PENTRU PRECIZAREA ACŢIUNII
Incheiere de sedinta din 27.05.2021administrare probaţiune
Incheiere de sedinta din 06.05.2021