C******** I****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2), (10) Cod procedură penală, raportat la art. 336 alin. (1) Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I.,agent de poli?ie de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poli?iei de Frontieră Ia?i, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului. În baza art. 91 alin. (1) Cod penal, coroborat cu art. 92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Proba?iune Vaslui sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, supravegherea executării acestei obliga?ii fiind efectuată de către Serviciul de Proba?iune Vaslui, în acord cu dispozi?iile art. 94 alin. (2) Cod penal. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Fălciu sau a Primăriei Vaslui, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, iar verificarea executării acestei obliga?ii se va efectua de către Serviciul de Proba?iune Vaslui, în acord cu dispozi?iile art. 94 alin. (2) Cod penal. În baza art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, raportat la art. 96 alin. (1) ?i (4) cod penal, atrage aten?ia inculpatului C. I. asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse ?i a săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere, care poate avea drept consecinţă revocarea suspendării şi executarea efectivă a pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 667 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 267 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 400 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în data de 17.01.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 54/2022 din 17.01.2022În temeiul art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 17.01.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 21.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2021În temeiul art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 21.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 10.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 10.12.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2021