B***** F***** M*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C.pen., rap. la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul BEŞLIU FLORIN MARIAN, fără antecedente penale , la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii Conducere pe drumurile publice a unui vehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunicate. În baza art. 93 alin. 3 impune inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele două instituţii: primăria com. Giroc sau a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., respectiv a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere pentru care se va pronunţa o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea acestui termen şi a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile impuse de instanţă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei (din care suma de 500 lei aferentă urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru prezentul litigiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2021.
Hotarare 2889/2021 din 27.10.2021Având nevoie de timp pentru deliberare urmează ca, în temeiul art. 391 al. 1 C.p.p., să stabilească termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 27.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2021