O***** B******* P*** P*****
PetentS***** M***** I****
IntimatRespinge, ca rămasă fără obiect, cererea având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petentul Oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, prin primar, în contradictoriu cu intimatul Stanca Marius-Ionuţ. Obligă intimatul la plata sumei de 100,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către petent. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 10 decembrie 2021, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 492/2021 din 10.12.2021Amână judecarea cauzei, faţă de neîndeplinirea legală a procedurii de citare. Admite cererea petentului privind citarea intimatului prin publicitate. Emite adresă către Baroul de avocaţi Vâlcea, în vederea desemnării unui curator dintre avocaţii baroului. Stabileşte remuneraţia provizorie a curatorului în cuantum de 100 lei în sarcina petentului.
Incheiere de sedinta din 29.10.2021Amână judecarea cauzei, faţă de neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 24.09.2021