B*** T******
PetentP****** L***** S*** M***
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul B*** T******, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria SR nr. 0048100 întocmit la data de 19.01.2021, în contradictoriu cu POLIŢIA LOCALĂ SATU MARE, şi în consecinţă: Modifică procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria SR nr. 0048100 întocmit la data de 19.01.2021, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 580 de lei aplicată petentului cu sancţiunea avertismentului. Exonerează contravenientul de la plata amenzii contravenţionale. Atrage atenţia contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice, cu mai multă preocupare faţă de normele legale incidente. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.04.2021.
Hotarare 1220/2021 din 07.04.2021Amânată pronunţarea la data de 07.04.2021, pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2021